(1) Aceasta este
descoperirea[1]
oferită de Isus Cristos, pe care El a primit-o de la Dumnezeu pentru a fi
oferită sclavilor[2]
Lui, pentru ca aceștia să înțeleagă ce va să se vină în curând. Și El a făcut-o cunoscută[3] și
a trimis-o, prin mesagerul[4] Lui,
sclavului său Ioan, (2) acesta fiind martorul cuvintelor lui
Dumnezeu și a mărturiei lui Isus Cristos, atât cât a putut să observe [fiind
lângă El].
(3) Binecuvântați
sunt cei ce citesc, cei ce aud cuvintele acestei profeții[5] și
cei ce păstrează în interiorul lor aceste cuvinte, fiindcă acea perioadă[6]
este aproape.
(4) Ioan către
cele șapte adunări[7]
din Asia: binevoință și pace din partea Celui care este, care a fost și care va
veni; și din partea celor șapte duhuri care stau în văzul tronului Său (5)
și de la Isus Cristos care este martorul demn de încredere, înviat din morți
înaintea celor mulți[8],
suzeranul conducătorilor de pe Terra, El prin iubirea sa spălându-ne păcatele
în sângele Lui propriu.
(6) El ne-a făcut
conducători și oameni puși-deoparte[9] pentru
Dumnezeu, care este Tatăl Lui. A Lui să fie gloria și puterea pentru eternitate[10].
Așa să fie!
(7) Uite El vine
pe nori și va fi zărit de către orice privitor și de către toți cei care l-au
străpuns. Și toate popoarele pământului se vor mâhni[11] din
această cauză. Chiar și așa, amin.
(8) Eu sunt : alpha
și omega, începutul și sfârșitul, spune Stăpânul, Cel ce este, Cel ce a fost și
Cel ce va veni, cel Atotputernic.
(9) Eu, Ioan, fratele vostru și coparticipant la suferință, în Stăpânirea divină și la răbdarea lui Isus Cristos am ajuns în insula Patmos din cauza propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei date de Isus Cristos. (10) În ziua Stăpânului[12] am ajuns să fiu în duh și am auzit în spatele meu o voce[13] puternică asemănătore unei trompete spunând: (11) Eu sunt alpha și omega, începutul și sfârșitul. Scrie ce observi într-un papirus și trimite-l celor șapte adunări din Asia: Efes, Smirna, Pergamum, Tiatira, Sardis, Philadelphia și Laodiceea.
(9) Eu, Ioan, fratele vostru și coparticipant la suferință, în Stăpânirea divină și la răbdarea lui Isus Cristos am ajuns în insula Patmos din cauza propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei date de Isus Cristos. (10) În ziua Stăpânului[12] am ajuns să fiu în duh și am auzit în spatele meu o voce[13] puternică asemănătore unei trompete spunând: (11) Eu sunt alpha și omega, începutul și sfârșitul. Scrie ce observi într-un papirus și trimite-l celor șapte adunări din Asia: Efes, Smirna, Pergamum, Tiatira, Sardis, Philadelphia și Laodiceea.
(12) M-am
întors ca să văd de unde venea vocea care îmi vorbea și întorcându-mă am văzut
șapte sfeșnice din aur (13) și în mijlocul celor șapte sfeșnice de
aur stătea cineva care semăna cu fiul omului. El era îmbrăcat într-o haină lungă
până la glezne și pieptul îi era cuprins de un brâu de aur, (14) capul
și părul îi erau albe ca și lâna, albe ca și zăpada iar ochii îi erau ca și
văpaia focului, (15) picioarele[14]
îi erau ca și bronzul deschis[15]
încins în furnal, iar vocea semăna cu vuietul apelor mari. (16) El
avea în mâna dreaptă[16]
șapte stele și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri[17]
iar înfățișarea lui semăna cu strălucirea maximă a Soarelui.
(17) Când
L-am văzut am căzut ca și mort la picioarele lui. El și-a pus mâna dreaptă pe
mine și mi-a zis: nu te teme pentru că eu sunt Primul și Ultimul.
(18) Eu
sunt cel ce este viu, cel ce a murit dar trăiește pentru eternitate, așa să fie.
Eu am cheile Hadesului[18]
și ale lui Morții[19]. (19)
Scrie ce ai văzut: despre ceea ce se întâmplă acum și despre ceea ce se
va întâmpla după acest moment. (20) Scrie despre secretul celor
șapte stele din mâna mea dreaptă pe care le-ai văzut și despre cele șapte sfeșnice
de aur. Cele șapte stele îi reprezintă pe cei șapte mesageri ai celor șapte
adunări, iar cele șapte sfeșnice pe care le-ai văzut sunt cele șapte adunări.
Notă: cifrele dintre parantezele drepte reprezintă note de subsol. Acestea nu vor fi inserate pe blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu